În taină...
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Acum că bine eu te știu,
M-aș îngropa în carnea ta de viu,
Și m-aș ascunde sub pietrele din drum,
Duios să calci cu dulcele-ți parfum,
Subit să mă prefaci în scrum,
Să-ți mângâi glezna și să-ți spun,
Amorul meu de om nebun.
În timp ce tu valsezi prin casă,
Îmbătrânește rochia de mireasă,
Iar eu prin geam privesc holtei,
Și-atât de frig e-n ochii mei…
În taină se ascund femei,
Pe sub mireasma florilor de tei,
Fântâni de lacrimi am sub pleoape,
Și numai luna vine să se-adape.
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Respir odată cu tine
Trag aer in piept
Respir odată cu tine
Te port in vise mereu
Te port in sufletul meu.
Tu ești lumina mea
Suflet curat
Bunătatea ta
E ceea ce caut.
Tu ești aceea ce-mi dai putere
Să simt,să ating, să trăiesc,să iubesc.
Mă uit la tine
Mă uit că la soare
Tu ești aceea
Ce-mi dai îmbrățișare.
Zece vieți de-ar fi
Tot ar fi puține
Pe tine te-aș alege
Să trăiesc cu tine.
Toate poeziile autorului: Cristian Mircea
Ia -mă de mănă...
Arde inima in mine
Pentru tine, suflet rece;
Mi -e sumbră ziua de mâine,
Tumultul nu -mi dă pace..
Să te -ncalzesc mă chinui iar;
Al tău spirit,sloi de gheață,
De s -ar topi în al meu jar,
Să scap de -amar și ceață..
Ascultă -mi șoaptele febrile,
Privește -mă în ochii plânși,
Pătrunde mi frământările,
Urmează mi pașii neatinși.
Fă-mă să tresar din nou,
Șoptindu -mi vorbe de amor,
Ce se revarsă din ecou,
Purtând pe aripi al meu dor.
Zămbește-mi pe sub mustață,
O clipă fă -mă fericită ,
Să mă trezesc o dimineață,
Să mă simt a ta iubită.
Viața -i atât de trecătoare,
Ce ne -a umbrit,să dăm uitării,
Că două păsări călătoare,
Să cântăm imnul iubirii …
Toate poeziile autorului: Keller Gabriela
Melancolie
E noapte, vânt și ploaie.
Mă simt așa de singur,
Și gândul mă transportă pribeag în depărtare,
În lumea amintirii — o lume fermecată —
Și inima-mi palpită nebună-n disperare.
Ce viață e în urmă! dar oare am trăit-o?
Și repezi ca vârtejuri icoane adorate
Răsar din umbra vremii, mai scumpe, mai frumoase,
Și-mi spun cu nerăbdare de multe și uitate:
O casă mică, albă, cu flori pe la ferestre,
În față o grădină și plopi înalți în poartă,
O mamă slabă, blândă și-o fată veșnic tristă.
Azi vântul îmi șoptește: „Copila este moartă”
E frig și ploaia curge întruna, monotonă
Mă simt așa de singur, pe când în depărtare
Nebun aleargă gândul, aleargă și mă duce,
Și inima îmi bate încet, de parcă moare.
Cântec de clopot
În clopot a limbii bătaie
Vestea că-i la mijloc de zi,
Un pom de Crăciun în odaie,
Așa-mi începui eu cărarea,
În pieptul meu tânăr suflarea,
Așa se urzi.
Și-i ger pe câmpiile ninse –
Un înger, deasupra-mi plecat
Privindu-mă, mâna mi-o prinse
Strângându-mi-o în mâinile sale
Și rar și cu zâmbet de jale
Vorbi întunecat:
„Prin noapte și crivâț pierdută
Pe lungi și spinoase poteci
De-amarul vieții bătută
Urmează-ți cărările vieții;
Prin spaime și pânde-ale morții
Senină să treci!
Să iei veselia cu tine!
Și-n cântec de clopote-acum
Pornește, și luptă-te bine!
Să nu te-nspăimânte cărarea
Și-a pururi să-ți fie cântarea
Tovarăș de drum!
Și-n ziua din urmă, cântarea
Din clopote tainic venind
Din cer, să-ți aducă-mpăcarea,
Ca viața ta, inimă toată
Topită de jale să poată
S-adoarmă zâmbind!”
